
Rețele de termoficare pentru sectorul privat si public
Producția centralizată de căldură și distribuția acesteia prin rețelele de termoficare pe distanțe scurte sau lungi este din ce în ce mai folosită pentru clădirile mari, complexurile de locuințe, cladirile de birouri administrative, precum și de către municipalități și alți utilizatori cu nevoi termice ridicate.
Datorită versatilității mari in utilizare, rețelele de termoficare Tatano se adapteaza perfect diferitelor tipuri de aplicații: de la micro- rețeaua internă, cum ar fi un complex rezidential de vile, până la o macro-rețea pentru incălzirea cartierelor întregi și a comunităților mici, asigurând fiabilitate, eficiență energetică ridicată și, prin urmare, costuri reduse de gestionare și la combustibil.
În cazul micro-rețelelor, portofoliul de produse extins si experienta privind sistemele pe biomasa acumulata in timp isi exprimă potențialul lor maxim, deoarece atat generatorul de căldură instalat in centrala termica, cat si consultanta tehnica sunt furnizate direct de catre Tatano.
În categoria macro-retelelor, atenția este concentrată pe crearea de “insule bioenergetice”, de obicei în zonele rurale unde există suficientă biomasă disponibilă pentru încălzirea majorității clădirilor.
Reteaua de termoficare este un sistem de distribuție a energiei termice produse centralizat cu tehnologii inovatoare către utilizatorii descentralizați.
O rețea de termoficare poate fi văzută ca un grup de mici centrale termice (substațiile) care, spre deosebire de centralele tradiționale, sunt interconectate pentru a forma o rețea de distribuție inteligentă, dinamică și de înaltă eficiență numită „ Smart Thermal Grids”.
Sursa de căldură pentru reteaua de termoficare poate consta dintr-un sistem de încălzire cu biomasă sau un sistem de recuperare căldură reziduală de la instalațiile de cogenerare electrică cu biomasă.
Încălzirea prin termoficare are o funcționare extrem de simplă, care poate fi rezumată în trei faze principale:
- Apa din circuitul primar (rețeaua de distribuție generală) este încălzită de sistemul de producție a energiei termice (eventual cogenerare) și adusă la temperatura de funcționare: poate fi în jur de 90 ° C sau, în cazul apei supraîncălzite, în jur la 110 ° C.
- La sosirea in sub-stație, agentul termic din circuitul primar transfera căldura transportată în circuitul secundar, care alimentează sistemul de incalzire a utilizatorilor descentralizati. Acest fluid va alimenta sistemul de încălzire și producerea apei calde menajere a fiecarui utilizator in parte.
- După transferarea căldurii către utilizator, fluidul de transfer de căldură al circuitului primar revine în centrala termica pentru a fi încălzit din nou și a începe un nou ciclu.
Avantaje și beneficii pentru protecția mediului și a societății
- O retea de termoficare, pentru aceeași cantitate de energie termică produsă, generează mai puțin CO2 decât un sistem tradițional format din Centrale Termice autonome.
- Permite reducerea costurilor pentru producerea energiei termice datorită eficienței ridicate a sistemului și versatilității maxime în alegerea intre diferiți combustibili.
- Elimină costurile pentru construcția și mentenanta centralelor termice mici instalate individual la fiecare utilizator, facilitând utilizarea energiei termice de către utilizatorii finali cu o siguranță mai mare decât in cazul centralelor termice individuale.
- Garantează o măsurare precisă a consumului de energie prin intermediul sistemelor de contorizare a căldurii, cu o economie a costurilor la incalzire pentru fiecare utilizator individual.